SN 1.8: Nibbāna Sutta (1)

Sutra Nirvanei (1)

Am auzit că, odată, Cel Binecuvântat stătea în Savatthi, în Jetavana, mănăstirea lui Anathapindika. Și, cu ocazia aceea, Cel Binecuvântat îi îndemna, stimula și încuraja pe călugări cu un discurs Dhamma despre dezlegare. Călugării – receptivi, atenți, concentrându-și întreaga conștiință, plecându-și urechile – au ascultat Dhamma.

Apoi, dându-și seama de importanța acestor fapte, Cel Binecuvântat a exclamat cu acea ocazie:

Există acea dimensiune, călugărilor, unde nu e nici pământ, nici apă, nici foc, nici vânt; nici dimensiunea infinitudinii spațiului, nici dimensiunea infinitudinii conștiinței, nici dimensiunea nimicniciei, ori dimensiunea nici a percepției, nici a non-percepției, nici această lume, nici lumea de apoi, nici soare, nici lună. Și acolo, spun eu, nu e nici venire, nici plecare, nici ședere; nici trecere, nici ivire: neconstituit, nedezvoltat, nesusținut (fără obiect mental). Aceasta, doar aceasta, e sfârșitul suferinței.