MN 66: Latukikopama Sutta

Sutra prepeliței

Latukikopama Sutta: Sutra prepeliței

Am auzit că, odată, Cel Binecuvântat stătea printre anguttarapani, într-un oraș anguttarapan numit Apana. Atunci, dimineața devreme, îmbrăcându-și roba și ținându-și mantia și bolul, s-a dus în Apana pentru pomană. După ce a cutreierat pentru pomană în Apana și întorcându-se de pe traseul pentru pomană, după ce a mâncat, a mers într-un anume desiș păduros pentru șederea zilei. Afundându-se în desiș, s-a pus jos la rădăcina unui copac pentru șederea zilei.

Venerabilul Udayin, de asemenea, dimineața devreme, îmbrăcându-și roba și ținându-și mantia și bolul, s-a dus în Apana pentru pomană. După ce a cutreierat pentru pomană în Apana și întorcându-se de pe traseul pentru pomană, după ce a mâncat, a mers în acel desiș păduros pentru șederea zilei. Afundându-se în deșis, s-a pus jos la rădăcina unui copac pentru șederea zilei. Atunci, cum era izolat în singurătate, acest șir de gânduri a răsărit în conștiința lui: „De atât de multe lucruri dureroase ne-a scăpat Cel Binecuvântat! Atât de multe lucruri încântătoare ne-a adus! De atât de multe trăsături neiscusite ne-a scăpat Cel Binecuvântat! Atât de multe trăsături iscusite ne-a adus!”

Apoi, seara, Ven. Udayin a ieșit din izolare și a mers la Cel Binecuvântat. La sosire, închinându-i-se, s-a așezat într-o parte. Cum stătea el acolo, i-a spus Celui Binecuvântat: „Chiar acum, doamne, cum eram singur în izolare, acest șir de gânduri a răsărit în conștiința mea: «De atât de multe lucruri dureroase ne-a scăpat Cel Binecuvântat! Atât de multe lucruri încântătoare ne-a adus! De atât de multe trăsături neiscusite ne-a scăpat Cel Binecuvântat! Atât de multe trăsături iscusite ne-a adus!» Pentru că, în trecut, doamne, obișnuiam să mâncăm dimineața, seara și în timpul zilei la momentul nepotrivit (după-amiaza.)

Apoi a venit vremea când Cel Binecuvântat s-a adresat călugărilor, spunând: «Călugărilor, vă rog să renunțați la acea masă pe timp de zi la momentul nepotrivit.» Doar pentru o zi am fost indispus, doar pentru o zi am fost trist, [gândind]: «Excelentele alimente de bază și alimente secundare pe care gospodarii credincioși ni le dau în timpul zilei la momentul nepotrivit: chiar și pe acelea vrea Cel Binecuvântat să le abandonăm, chiar și de acelea vrea Tathāgata să ne lepădăm!» Dar, ținând seama de dragostea, respectul, rușinea și căința noastră în preajma Celui Binecuvântat, am abandonat acea masă din timpul zilei la momentul nepotrivit.”

„Așadar am mâncat atât seara, cât și dimineața. Apoi a venit vremea când Cel Binecuvântat s-a adresat călugărilor, spunând: «Călugărilor, vă rog să renunțați la acea masă de seară la momentul nepotrivit.» Doar pentru o zi am fost indispus, doar pentru o zi am fost trist, [gândind]: «Cel mai reușit preparată masă dintre cele două mese ale noastre: chiar și pe aceea vrea Cel Binecuvântat să o abandonăm, chiar și de aceea vrea Tathāgata să ne lepădăm!» S-a întâmplat, doamne, ca un bărbat – obținând niște ingrediente pentru curry în timpul zilei – să îi spună nevestei lui: «Pune astea deoparte și vom mânca totul împreună pe seară.» Tot gătitul rafinat se face seara, și aproape deloc în timpul zilei. Dar, ținând seama de dragostea, respectul, rușinea și căința noastră în preajma Celui Binecuvântat, abandonăm acea masă de seară la momentul nepotrivit.” „S-a întâmplat, doamne, că niște călugări, pribegind după pomană în bezna nopții, s-au băgat într-un bazin cu apă uzată, au căzut într-un bazin de scurgere, s-au poticnit de un petic de mărăcini sau s-au împiedicat de o vacă ce dormea. Au întâlnit huligani tineri în drum spre sau întorcându-se de la o nelegiuire. Li s-au făcut propuneri sexuale de către femei. O dată am mers pentru pomană în bezna nopții. O femei care spăla o oală m-a văzut la lumina unui fulger și, la vederea mea, a țipat în gura mare: «Sunt terminată! Un demon mă urmărește!» Acestea fiind spuse, i-am zis, «Nu-s niciun demon, soră. Sunt un călugăr care așteaptă pomană.» «Atunci ești un călugăr al cărui tătic e mort și a cărui mămică e moartă. E mai bine pentru tine, călugărule, ca burta ta să fie spintecată cu un cuțit de măcelar ascuțit decât să umbli în căutare de pomană de dragul burții tale în bezna nopții!» Rememorând acestea, doamne, gândul mi s-a ivit: «De atât de multe lucruri dureroase ne-a scăpat Cel Binecuvântat! Atât de multe lucruri încântătoare ne-a adus! De atât de multe trăsături neiscusite ne-a scăpat Cel Binecuvântat! Atât de multe trăsături iscusite ne-a adus!» „În același fel, Udayin, sunt unii oameni de nimic cărora atunci când le spun: «Abandonează asta» zic: «De ce acest lucru mărunt, elementar? E prea încuiat acest sihastru.» Nu abandonează. Sunt grosolani cu mine și cu călugării dornici de instruire. Pentru ei asta e o mreajă puternică, o mreajă deasă, o mreajă grea, o mreajă care nu putrezește și un jug gros.”

„Să presupunem că o prepeliță ar fi prinsă-n mreaja unei târâtoare care putrezește, din care se poate aștepta la rănire, la captură sau moarte, și cineva ar fi să zică: «Această târâtoare care putrezește, cu care această prepeliță e prinsă în mreajă, și din care aceasta se poate aștepta la rănire, captură sau moarte, e pentru ea o mreajă slabă, o mreajă plăpândă, o mreajă care putrezește, o mreajă neînsemnată.» Persoana vorbind în acel fel, ar vorbi drept?

„Nu, doamne. Acea târâtoare care putrezește… e pentru ea o mreajă puternică, o mreajă deasă, o mreajă grea, o mreajă care nu putrezește și un jug gros.”

„În același fel, Udayin, sunt unii oameni de nimic, cărora atunci când le spun: «Abandonează asta» zic: «De ce acest lucru mărunt, elementar? E prea încuiat acest sihastru.» Nu abandonează. Sunt grosolani cu mine și cu călugării dornici de instruire. Pentru ei asta e o mreajă puternică, o mreajă deasă, o mreajă grea, o mreajă care nu putrezește și un jug gros.”

„Acum sunt unii oameni de clan, cărora atunci când le spun, «Abandonează asta,» zic: «De ce ține Cel Binecuvântat să abandonăm asta? De ce ține Tathāgata să lepădăm acest lucru mărunt, elementar?» Dar ei îl abandonează, ei trăiesc neîngrijorați, netulburați, nevoile lor satisfăcute, cu mintea asemenea unei căprioare sălbatice. Pentru ei aceea e o mreajă slabă, o mreajă plăpândă, o mreajă care putrezește, o mreajă neînsemnată.”

„Presupune un elefant regal – imens, pursânge, călit în bătălii, colții lui asemeni oisților trăsurii – ar fi încătușat cu mreje groase de piele, dar răsucindu-și corpul un pic ar putea rupe și sparge acele mreje și să se desfășoare oriunde ar vrea. Și presupune că cineva ar fi să spună «Acele mreje groase din piele prin care elefantul regal… a fost încătușat, dar care – răsucindu-și corpul puțin – ar putea rupe și sparge acele mreje să se desfășoare oriunde ar vrea: pentru el au fost o mreajă puternică, o mreajă deasă, o mreajă grea, o mreajă care putrezeșteși un jug gros.» Persoana vorbind în acel fel, ar vorbi drept?”

„Nu, doamne. Acele mreje groase din piele… au fost pentru el o mreajă slabă, o mreajă plăpândă, o mreajă care putrezește, o mreajă neînsemnată.”

„În același fel, Udayin, sunt unii oameni de clan cărora atunci când le spun, «Abandonează asta,» zic: «De ce ține Cel Binecuvântat să abandonăm asta? De ce ține Tathāgata să lepădăm acest lucru mărunt, elementar?» Dar ei îl abandonează, trăiesc neîngrijorați, netulburați, cu nevoile lor satisfăcute, cu mintea asemenea unei căprioare sălbatice. Pentru ei aceea e o mreajă slabă, o mreajă plăpândă, o mreajă care putrezește, o mreajă neînsemnată.”

„Să presupunem că ar fi o persoană săracă, fără un ban și nevoiașă, cu o singură colibă mică – dărăpănată, expusă ciorilor, nu de cel mai bun fel; și un singur pat – dărăpănat, nu de cel mai bun fel; și o singură cratiță de orez și semințe de dovleac – nu de cel mai bun fel; și o singură nevastă – nu de cel mai bun fel. S-ar duce într-un parc și ar vedea un călugăr – mâinile și picioarele lui spălate după o masă delicioasă, șezând în umbra răcoroasă, comis minții înălțate. Gândul i s-ar ivi: «Cât de fericită e starea contemplativă! Cât de ferită de boală! O, eu – răzându-mi părul și barba și înveșmântând roba ocru – de aș putea să-mi iau drumul înainte din viața de gospodar în pribegie!» Dar fiind incapabil să-și abandoneze singura lui colibă mică – dărăpănată, expusă ciorilor, nu de cel mai bun fel; și singurul lui pat – dărăpănat, nu de cel mai bun fel; și singura cratiță de orez și semințe de dovleac – nu de cel mai bun fel; și singura nevastă – nu de cel mai bun fel – nu ar fi capabil să-și radă părul și barba, să înveșmânteze roba ocru sau să își ia drumul înainte din viața de gospodar în pribegie. Și presupune că cineva ar fi să zică «Acea singură colibă mică… acel singur pat… acea singură cratiță… și acea singură soție – nu de cel mai bun fel – prin care acel om a fost prins, pe care a fost incapabil să le abandoneze, și din cauza cărora nu ar putea să-și radă jos părul și barba, să înveșmânteze roba ocru și să își ia drumul înainte din viața de gospodar în pribegie: pentru el au fost o mreajă slabă, o mreajă plăpândă, o mreajă care putrezește, o mreajă neînsemnată.» Persoana vorbind în acel fel, ar vorbi drept?”

„Nu, doamne. Acea singură colibă mică… acel singur pat… acea singură cratiță… acea singură soție… au fost pentru acel om o mreajă puternică, o mreajă deasă, o mreajă grea, o mreajă care putrezeșteși un jug gros.”

„În același fel, Udayin, sunt unii oameni de nimic cărora atunci când le spun, «Abandonează asta» zic: «De ce acest lucru mărunt, elementar? E prea încuiat acest sihastru.» Nu o abandonează. Sunt grosolani cu mine și cu călugării dornici de instruire. Pentru ei asta e o mreajă puternică, o mreajă deasă, o mreajă grea, o mreajă care nu putrezește și un jug gros.”

„Acum presupune, Udayin, că ar fi un gospodar sau fiul unui gospodar – bogat, prosper și cu bunăstare – cu mari cantități de lingouri de aur, mari cantități de grâne, un număr mare de lanuri, un număr mare de terenuri, un număr mare de neveste și un număr mare de servitori și servitoare. S-ar duce într-un parc și ar vedea un călugăr – mâinile și picioarele lui spălate după o masă delicioasă, șezând în umbra răcoroasă, comis minții înălțate. Gândul i s-ar ivi: «Cât de fericită starea contemplativă! Cât de ferită de boală! O, eu – răzându-mi părul și barba și înveșmântând roba ocru – de aș putea să-mi iau drumul înainte din viața de gospodar în pribegie!» Și fiind capabil să-și abandoneze marile cantități de lingouri de aur, marile cantități de grâne, numărul mare de lanuri, numărul mare de terenuri, numărul mare de neveste și numărul mare de servitori și servitoare prin care acel gospodar sau fiul unui gospodar a fost prins, dar pe care a fost capabil să le abandoneze ca să își poată rade părul și barba, să înveșmânteze roba ocru și să își ia drumul înainte din viața de gospodar în pribegie. Acum presupune că cineva ar fi să zică, «Acele mari cantități de lingouri de aur… și un număr mare de neveste și un număr mare de servitori și servitoare prin care acel gospodar sau fiul unui gospodar a fost prins dar pe care a fost capabil să le abandoneze că să își poată rade părul și barba, să înveșmânteze roba ocru și să își ia drumul înainte în pribegie: pentru el a fost o mreajă puternică, o mreajă deasă, o mreajă grea, o mreajă care nu putrezește și un jug gros.» Persoana vorbind în acel fel, ar vorbi drept?” “Nu, doamne. Acele mari cantități de lingouri de aur… au fost pentru el o mreajă slabă, o mreajă plăpândă, o mreajă care putrezește, o mreajă neînsemnată.”

„În același fel, Udayin, sunt unii oameni de clan, cărora atunci când le spun, «Abandonează asta,» zic: “De ce ține Cel Binecuvântat să abandonăm asta? De ce ține Tathāgata să lepădăm acest lucru mărunt, elementar?” Dar ei îl abandonează, ei trăiesc neîngrijorați, netulburați, nevoile lor satisfăcute, cu mintea asemenea unei căprioare sălbatice. Pentru ei aceea e o mreajă slabă, o mreajă plăpândă, o mreajă care putrezește, o mreajă neînsemnată.”

„Udayin, sunt aceste patru tipuri de oameni care pot fi găsiți trăind în lumea asta. Care patru? În cazul în care o anume persoană practică pentru abandonarea și lepădarea achizițiunilor. Cum practică ea pentru abandonarea și lepădarea achizițiunilor, amintiri și hotărâri asociate cu achizițiunile îl asaltă. Le dă consimțământul. Nu le abandonează, nu le gonește, nu le demolează și nu le șterge fără urmă. Îți spun, Udayin, că acest sort de persoană e încătușată, nu e descătușată. De ce e asta? Pentru că am cunoscut diversitatea facultăților cu privire la acest tip de persoană.”

„Apoi, există cazul în care o anume persoană practică pentru abandonarea și lepădarea achizițiunilor. Cum practică ea pentru abandonarea și lepădarea achizițiunilor, amintiri și hotărâri asociate cu achizițiunile îl asaltă. Nu le dă consimțământul. Le abandonează, le gonește, le demolează și le șterge fără urmă. Îți spun, Udayin, că acest sort de persoană e încătușată, nu e descătușată. De ce e asta? Pentru că am cunoscut diversitatea facultăților cu privire la acest tip de persoană.”

„Apoi, există cazul în care o anume persoană practică pentru abandonarea și lepădarea achizițiunilor. Cum practică ea pentru abandonarea și lepădarea achizițiunilor atunci – din când în când, datorită lapsusurilor în băgarea de seamă – e asaltată de amintiri și hotărâri asociate cu achizițiile. Înceată e răsărirea băgării de seamă a ei, dar apoi ea abandonează repede [acele amintiri și hotărâri], le gonește, le demolează și le șterge fără urmă. Ca atunci când două sau trei picături de apă cad într-o tigaie de fier care a fost încălzită toată ziua: înceată e căderea picăturilor de apă, dar se șterg și dispar repede. În același fel, este și cazul în care o anume persoană practică pentru abandonarea și lepădarea achizițiunilor atunci – din când în când, datorită lapsusurilor în băgarea de seamă – e asaltată de amintiri și hotărâri asociate cu achizițiunile. Înceată e răsărirea băgării de seamă a ei, dar apoi ea abandonează repede [acele amintiri și hotărâri], le gonește, le demolează și le șterge fără urmă. Îți spun, Udayin, că acest sort de persoană e încătușată, nu e descătușată. De ce e asta? Pentru că am cunoscut diversitatea facultăților cu privire la acest tip de persoană.”

„Apoi, există cazul în care o anumită persoană realizează că achizițiunile sunt rădăcina suferinței și stresului, e fără achizițiuni, lăsat liber în sfârșirea achizițiunilor. Îți spun, Udayin, că acest sort de persoană e descătușată, nu e încătușată. De ce e asta? Pentru că am cunoscut diversitatea facultăților cu privire la acest tip de persoană.”

“Sunt aceste patru tipuri de oameni care pot fi găsiți trăind în lumea asta.”

„Și, Udayin, sunt aceste cinci serii ale senzualității. Care cinci? Forme cognoscibile via ochi – agreabile, plăcute, încântătoare, drăgăstoase, nutrind dorință, ademenitoare. Sunete cognoscibile via ureche… Arome cognoscibile via nas… Gusturi cognoscibile via limbă… Senzații tactile cognoscibile via corp – agreabile, plăcute, încântătoare, drăgăstoase, nutrind dorință, ademenitoare. Aceste sunt cele cinci serii ale senzualității. Acum, orice plăcere și fericire care răsare dependentă de aceste cinci serii ale senzualității se cheamă plăcere senzuală, o plăcere murdară, o plăcere rutinieră, o plăcere nenobilă. Și de către această plăcere eu zic că nu e a fi cultivată, nu e fi dezvoltată, nu e a fi urmărită, e de temut.”

„Acum, există cazul în care un călugăr – întocmai retras din senzualitate, retras din calități mentale neiscusite – intră și rămâne în prima jhana: extaz și plăcere născute din retragere, însoțite de gând direcționat și evaluare. Cu liniștirea gândurilor direcționate și evaluărilor, am intrat și am rămas în cea de-a doua jhana: răpire și plăcere născută din stăpânire de sine, unificarea conștiinței libere de gând direcționat și evaluare – certitudine interioară. Odată cu dispariția răpirii am rămas echidistant, lucid și alert și sensibil fizic la plăcere. Am intrat și am rămas în cea de-a treia jhana, despre care Cei Nobili declară, «Echidistant și lucid, are o statornicie plăcută.» Odată cu abandonarea plăcerii și durerii – precum cu dispariția anterioară a exaltării și extenuării – am intrat și am rămas în cea de-a patra jhana: puritatea echidistanței și luciditate, nici plăcere, nici durere. Aceasta se numește plăcerea-renunțării, plăcerea-izolării, plăcerea-calmului, plăcerea-trezirii-pe-sine. Și de această plăcere eu zic că e să fie cultivată, e să fie dezvoltată, e să fie urmărită, nu e de temut.”

„Acum, există cazul care în care un călugăr – întocmai retras din senzualitate, retras din calități mentale neiscusite – intră și rămâne în prima jhana: extaz și plăcere născute din retragere, însoțite de gând direcționat și evaluare. Asta, îți spun, intră în perturbabil. Și ce intră în perturbabil acolo? Gândurile direcționate și evaluările care nu au încetat acolo: aceea e ceea ce intră în perturbabil acolo.”

„Există cazul în care un călugăr, cu liniștirea gândurilor direcționate și evaluărilor, intră și rămâne în cea de-a doua jhana: răpire și plăcere născută din stăpânire de sine, unificarea conștiinței libere de gând direcționat și evaluare – certitudine interioară. Asta, îți spun, intră în perturbabil. Și ce intră în perturbabil acolo? Plăcerea-răpirii care nu a încetat acolo: aceea e ceea ce intră în perturbabil acolo.”

„Există cazul în care un călugăr, odată cu dispariția răpirii rămâne echidistant, lucid și alert și sensibil fizic la plăcere. Intră și rămâne în cea de-a treia jhana, despre care Cei Nobili declară, «Echidistant și lucid, are o statornicie plăcută.» Asta, îți spun, intră în perturbabil. Și ce intră în perturbabil acolo? Plăcerea-echidistanței care nu a încetat acolo: aceea e ceea ce intră în perturbabil acolo.”

„În cazul în care un călugăr, odată cu abandonarea plăcerii și durerii – precum cu dispariția anterioară a exaltării și extenuării – intră și rămâne în cea de-a patra jhana: puritatea echidistanței și luciditate, nici plăcere, nici durere. Acum asta, îți spun, intră sub imperturbabil.”

„Acum, există cazul care în care un călugăr… intră și rămâne în prima jhana: extaz și plăcere născute din retragere, însoțite de gând direcționat și evaluare. Asta, îți spun eu, nu e destul. Abandoneaz-o, îți spun eu. Transcende-o, îți spun eu. Și care e transcenderea ei?”

„Există cazul în care un călugăr… intră și rămâne în cea de-a doua jhana… Aceea e transcenderea ei. Dar nici asta, îți spun eu, nu e destul. Abandoneaz-o, îți spun eu. Transcende-o, îți spun eu. Și care e transcenderea ei?”

„Există cazul în care un călugăr… intră și rămâne în cea de-a treia jhana… Aceea e transcenderea ei. Dar nici asta, îți spun eu, nu e destul. Abandoneaz-o, îți spun eu. Transcende-o, îți spun eu. Și care e transcenderea ei?”

„Există cazul în care un călugăr… intră și rămâne în cea de-a patra jhana… Aceea e transcenderea ei. Dar nici asta, îți spun eu, nu e destul. Abandoneaz-o, îți spun eu. Transcende-o, îți spun eu. Și care e transcenderea ei?”

„Apoi există cazul în care un călugăr, cu transcenderea completă a percepției de formă [fizică], cu dispariția percepției de rezistență și fără a lua în seamă percepția diversității, [percepând], «Spațiu infinit,» intră și rămâne în dimensiunea infinitudinii spațiului. Aceea e transcenderea ei. Dar nici aceea, la fel, îți spun eu, nu e destul. Abandoneaz-o, îți spun eu. Transcende-o, îți spun eu. Și care e transcenderea ei?”

„Apoi există cazul în care un călugăr, cu transcenderea completă a dimensiunii infinitudinii spațiului, [percepând], «Conștiință infinită,» intră și rămâne în dimensiunea infinitudinii conștiinței. Aceea e transcenderea ei. Dar nici aceea, la fel, îți spun eu, nu e destul. Abandoneaz-o, îți spun eu. Transcende-o, îți spun eu. Și care e transcenderea ei?”

„Apoi există cazul în care un călugăr, cu transcenderea completă a dimensiunii infinitudinii conștiinței, [percepând], «Există nimic,» intră și rămâne în dimensiunea infinitudinii nimicniciei. Aceea e transcenderea ei. Dar nici aceea, la fel, îți spun eu, nu e destul. Abandoneaz-o, îți spun eu. Transcende-o, îți spun eu. Și care e transcenderea ei?”

„Apoi există cazul în care un călugăr, cu transcenderea completă a dimensiunii nimicniciei, intră și rămâne în dimensiunea nici a percepției, nici a non-percepției. Aceea e transcenderea ei. Dar nici aceea, la fel, îți spun eu, nu e destul. Abandoneaz-o, îți spun eu. Transcende-o, îți spun eu. Și care e transcenderea ei?”

„Apoi există cazul în care un călugăr, cu transcenderea completă a dimensiunii nici a percepției, nici a non-percepției, intră și rămâne în încetarea percepției. Aceea e transcenderea ei.”

„Astfel, Udayin, eu vorbesc chiar și de abandonarea dimensiunii nici a percepției, nici a non-percepției. Vezi tu vreo opreliște, mare sau mică, de a cărei abandonare nu vorbesc?”

„Nu, doamne.”

Acestea sunt cele spuse de Cel Binecuvântat. Bucuros, Ven. Udayin s-a încântat în cuvintele Celui Binecuvântat.