Partea întâi

Menținerea atenției în momentul prezent

„Scopul acestei meditații este liniștea încântătoare, tăcerea și claritatea minții.”

Meditația este calea pentru dobândirea renunțării. În timpul meditației abandonezi lumea complexă din exterior pentru a ajunge în lumea liniștită din interior. În toate tipurile de misticism și în multe alte tradiții, aceasta este cunoscută drept calea către o minte pură și puternică. Experiența acestei minți pure, eliberate de lume, este minunată și plină de satisfacții.

Adesea, când vine vorba de meditație, este nevoie de ceva muncă asiduă la început, însă fii pregătit să depui acest efort, deoarece te va conduce către stările foarte plăcute și pline de sens pe care le vei experimenta mai apoi. Efortul tău va fi pe deplin justificat! O lege a naturii spune că fără efort nu ai cum sa progresezi. Indiferent dacă este vorba de un laic sau de un călugăr, fără efort nimeni nu poate ajunge nicăieri, în meditație sau orice alt domeniu.

Însă efortul, de sine stătător, nu este suficient. Efortul trebuie să fie iscusit. Aceasta înseamnă să îți direcționezi energia doar în locurile corecte și să o menții acolo până ce până ce sarcina este dusă la bun sfârșit. Efortul iscusit nici nu te incomodează, nici nu te deranjează, ci produce minunata pace a meditației profunde. Pentru a ști unde trebuie direcționat efortul, este necesară o înțelegere clară a scopului meditației. Scopul acestei meditații este liniștea încântătoare, tăcerea și claritatea minții. Dacă poți înțelege acest scop, atunci direcția în care se aplică efortul și metodele necesare pentru atingerea acestui scop devin foarte clare.

Efortul este depus în direcția renunțării, pentru a dezvolta înclinația minții de a se detașa. Una dintre numeroasele afirmații simple, dar profunde ale lui Buddha este: „O persoană care meditează și a cărei minți are înclinația spre detașare experimentează cu ușurința Samadhi”. Persoana respectivă atinge aceste stări de extaz interior aproape în mod automat. Buddha spune că principala cauză a meditației profunde, a atingerii acestor stări puternice, este disponibilitatea de a abandona, de a te detașa și de a renunța.

În timpul meditației, nu trebuie să cultivăm o minte care acumulează și se agață de lucruri, ci mai curând o minte care este dispusă să abandoneze, să renunțe la împovărări. În afara meditație trebuie să purtăm povara multor responsabilități pe care le avem, ca și cum ar trebui să cărăm multe valize grele, dar în timpul meditației aceste bagaje nu ne sunt necesare. Așadar, în timp ce meditezi, vezi de câte bagaje poți scăpa. Gândește-te la aceste lucruri ca la niște poveri grele care te apasă. Astfel îți formezi atitudinea corectă pentru a renunța la aceste lucruri, de a le abandona fără a privi în urmă. Acest efort, această atitudine, această mișcare a minții cu înclinația spre renunțare este ceea ce va conduce la meditații profunde. Chiar de la etapele preliminare ale meditației, urmărește să generezi această energie a abandonării, a disponibilității de a renunța la lucruri și, încet-încet, renunțarea se va întâmpla. Pe măsură ce renunți la aceste lucruri, mintea ta va deveni mult mai ușoară, lejeră și liberă. Pe parcursul meditației, această abandonare a lucrurilor se produce treptat, pas cu pas.

Dacă vrei, poți trece prin etapele inițiale rapid, dar fii foarte atent dacă procedezi astfel. Uneori, când parcurgi primii pași prea repede, poți constata că nu ai încheiat munca de pregătire. Este ca și cum ai încerca să construiești o casă pe o fundație slabă și făcută în grabă. Structura se ridică foarte rapid, dar se prăbușește la fel de rapid! Așadar, este înțelept să petreci timp din plin asupra fundațiilor și asupra „primelor etaje”, pentru ca temelia să fie bine făcută, puternică și fermă. Apoi, când vei trece la etajul superior, stările de extaz din meditație vor fi, de asemenea, stabile și ferme.

În felul în care predau eu meditația, îmi place să pornesc de la etapa cât de poate de simplă de abandonare a bagajelor reprezentate de trecut și viitor. Uneori, ai putea crede că este un lucru foarte ușor de făcut, că este ceva prea simplu. Însă, dacă depui tot efortul de care ești în stare, fără să treci în grabă la stadiile următoare ale meditației înainte de a atinge cum se cuvine primul scop de atenție susținută asupra momentului prezent, vei constata ulterior că ți-ai creat o fundație foarte solidă pe care poți construi stadiile superioare.

Abandonarea trecutului înseamnă să nu te mai gândești nici măcar la munca ta, nici la familie, obligații, responsabilități, istoricul tău, la vremurile bune sau rele din copilărie; abandonezi toate experiențele din trecut, fără a manifesta vreun interes față de acestea. Când meditezi devii o persoană fără istoric. Nu te mai gândești nici măcar la locul de unde te tragi, nici unde te-ai născut, nici la cine îți sunt părinții sau cum ai fost crescut. Toate acestea sunt abandonate în timpul meditației. În acest fel, toate persoanele care meditează împreună devin egale, doar meditatori. Nu mai este important câți ani ai meditat, dacă ești un veteran sau un începător. Dacă abandonăm toată istoria, atunci toți suntem egali și liberi. Ne eliberăm de câteva dintre aceste griji, percepții și gânduri ce ne limitează și ne împiedică să dobândim pacea rezultată din renunțare. Astfel fiecare „parte” a istoriei noastre este abandonată în final, chiar și ceea ce ni s-a întâmplat până acum în cadrul cursului, chiar și amintirea a ceea ce s-a întâmplat acum o clipă! Astfel, nu porți nicio povară din trecut în prezent. Orice s-ar fi întâmplat înainte, nu te mai interesează acest lucru și te detașezi de acesta. Nu permiți trecutului să se răsfrângă în mintea ta.

Descriu acest lucru precum transformarea minții într-o incintă căptușită! Când orice experiență, percepție sau gând se lovește de peretele „incintei”, nu ricoșează. Se scufundă pur și simplu în căptușeală și se oprește exact în acel loc. Așadar nu permitem trecutului să creeze vreun ecou în conștiința noastră, cu siguranță nici zilei de ieri, nici trecutului îndepărtat, deoarece antrenăm o minte cu înclinație spre renunțare, abandonare și despovărare.

Unele persoane au impresia că dacă se angrenează în contemplarea trecutului pot extrage învățăminte din el, rezolvând problemele legate de acesta. Totuși, trebuie înțeles că atunci când analizezi trecutul, folosești invariabil lentile distorsionate. Oricum ai impresia că ar fi fost, în realitate a fost ceva diferit! De aceea oamenii au dispute legate despre cum au decurs lucrurile, chiar și acelea petrecute cu doar câteva momente înainte. Este un lucru binecunoscut polițiștilor care anchetează accidentele rutiere că deși accidentul s-a întâmplat în urmă cu doar o jumătate de oră, doi martori oculari, ambii complet onești, vor relata lucruri diferite. Memoria noastră nu e de încredere. Dacă iei în considerare cât de nestatornică ne e memoria, atunci analiza trecutului e inutilă. Poți așadar să renunți la el. Poți să-l îngropi, așa cum îngropi o persoană care a murit. Îl pui într-un coșciug și-l îngropi sau îl incinerezi și ai terminat. Nu zăbovi în trecut. Încetează să mai porți cu tine sicrie ale momentelor trecute! Dacă nu procedezi așa, te vei împovăra cu greutăți care nu îți aparțin. Abandonează tot trecutul și vei putea fi liber în momentul prezent.

Cât despre viitor, anticipări, temeri, planuri și așteptări, lasă-le pe toate să dispară. Buddha a spus odată, vorbind despre viitor: „Oricum ai crede că va fi, va fi întotdeauna diferit”! Pentru înțelepți viitorul este schimbător, necunoscut și atât de imprevizibil. De multe ori este o prostie să anticipezi viitorul, și întotdeauna o mare pierdere de vreme să te gândești la acesta în meditație.

Cand îți lucrezi mintea, vei vedea că aceasta este foarte ciudată. Mintea este capabilă de lucruri minunate și neașteptate. Este o greșeală frecvent întâlnită în rândul meditatorilor care se confruntă cu dificultăți, care nu reușesc să își linisteasca mintea, să gândească: „Iar urmează încă o oră de frustrare”. Chiar dacă încep gândind astfel, așteptându-se la eșec, se întâmplă ceva straniu și reușesc să aibă o meditație foarte reușită.

Am auzit recent povestea unui bărbat aflat la primul său curs de zece zile. După prima zi, corpul l durea atât de mult încât a cerut să plece acasă. Profesorul a spus: „Mai stai o zi și durerea va dispărea, promit”. Așa că a mai stat o zi, însă durerea s-a accentuat și a dorit, din nou, să plece acasă. Profesorul a repetat: „Doar o zi, și durerea va dispărea”. A mai stat și o a treia zi, iar durerea a devenit și mai puternică. În fiecare din cele nouă zile, seara, mergea la profesor și, cu dureri mari, cerea să fie lăsat să plece, iar profesorul îi spunea: „Încă o zi și durerea va dispărea”. În mod complet neașteptat, în ultima zi când a început prima meditație a dimineții, durerea dispăruse! Nu a mai revenit. Putea să mediteze pentru perioade lungi fără niciun fel de durere! Era uimit de cât de minunată este această minte și cum poate produce aceste rezultate neașteptate. Deci, nu știi nimic despre viitor. Poate fi atât de ciudat și fantastic, depășindu-ți complet așteptările. Astfel de experiențe îți oferă înțelepciunea și curajul să abandonezi toate gândurile și așteptările legate de viitor.

Când te gândești în timpul meditației: „Câte minute mai sunt oare? Cât timp mai trebuie să îndur asta?”, atunci pur și simplu te-ai dus în viitor. Durerea ar putea să dispară în orice moment. Momentul următor ar putea fi cel liber. Pur și simplu nu poți anticipa ce se va întâmpla.

Când ești la un curs, după ce ai făcut mai multe sesiuni de meditație, s-ar putea uneori să te gândești că niciuna dintre aceste meditații nu a fost bună de nimic. În următoarea sesiune de meditație te așezi și totul devine atât de pașnic și ușor. Te gândești: „Uau! Acum pot medita!”, dar următoarea meditație este, din nou, groaznică. Ce se petrece aici?

Primul meu profesor de meditație mi-a spus ceva ce a sunat destul de ciudat la momentul respectiv. A spus că nu exista o meditație nereușită! Avea dreptate. Toate acele meditații pe care le numești proaste, frustrante și care nu corespund așteptărilor tale reprezintă munca grea pentru „salariu”…

Este ca atunci când cineva merge la muncă luni și nu primește niciun ban la sfârșitul zilei. „De ce fac asta?”, se gândește. Muncește toată ziua de marți și tot nu primește nimic. Încă o zi proastă. La fel miercuri și joi și tot nicio recompensa pentru munca depusă. Deja sunt patru zile proaste la rând. Apoi iată că vine ziua de vineri, face exact aceeași muncă precum în zilele precedente, iar la sfârșitul zilei șeful îi dă salariul. „Uau! De ce nu poate fi zi de salariu în fiecare zi?!”

De ce nu se poate ca fiecare meditație să fie „zi de salariu”? Înțelegi, acum, această comparație? În meditațiile dificile se consolidează creditul și motivele succesului. În timp ce lucrezi din greu pentru pace în meditațiile dificile, îți antrenezi puterea, inerția pentru pace. Apoi când ai adunat suficient credit sub formă de calități pozitive, mintea intră într-o stare bună de meditație și te simți ca în „ziua de salariu”. În meditațiile dificile faci cea mai mare parte a muncii.

La un curs de meditație pe care l-am predat, recent, în Sydney, în timpul interviurilor, o doamnă mi-a spus ca a fost supărată pe mine toată ziua, dar din două motive diferite. În meditațiile de la început îi era greu și era supărată pentru că nu sunam sfârșitul meditației suficient de devreme. În meditațiile de la sfârșit atingea niște stări de pace foarte frumoase și era supărată pe mine pentru că încheiam prea devreme. Toate sesiunile aveau aceeași durată, fix o oră. Nu ai cum să o nimerești ca profesor când suni din clopoțel!

Așa se întâmplă când anticipezi viitorul, gândindu-te: „Oare câte minute mai sunt până ce va suna clopoțelul?” Astfel te torturezi singur, ridicând o povară care nu te privește. Deci, fii atent să nu ridici valiza grea a „Oare câte minute au mai rămas?” sau „Ce ar trebui să fac în continuare?” Dacă asta gândești, atunci nu ești atent la ce se întâmplă acum. Nu meditezi. Ai pierdut direcția și cauți bucluc.

În aceasta etapă a meditației menține-ți atenția în momentul prezent, până în punctul în care nici măcar nu știi ce zi sau ce oră este – dimineață? prânz? – nu știu! Tot ce știi este momentul de acum – prezentul! Astfel vei ajunge la această minunată scară monastică de măsurare a timpului, unde pur și simplu meditezi în moment, fără să știi câte minute au trecut sau câte rămân, nu îți amintești nici măcar ce zi este.

Odată, în tinerețe, în timp ce eram călugăr în Thailanda, uitasem până și ce an era! Este minunat să trăiești în lumea în care timpul nu există, o lume cu mult mai liberă decât cea în care trebuie să trăim în mod normal și care e condusă de timp. În lumea fără timp, experimentezi momentul prezent, la fel cum toate ființele înțelepte au experimentat acest moment timp de mii de ani. Întotdeauna a fost așa cum este acum, nicio diferență. Ai pășit în realitatea prezentului.

Realitatea momentului prezent este magnifică și extraordinară. Odată ce abandonezi de tot trecutul și viitorul, este ca și cum ai prinde viață. Ești aici, ești lucid. Aceasta este prima etapă a meditației, numai această luciditate susținută doar în momentul prezent. Când ai ajuns aici ai făcut un mare pas. Ai reușit să abandonezi prima povară, care oprește meditația profundă. Deci depune mult efort pentru a ajunge la această primă etapă, până ce devine puternică, fermă și bine stabilită. În continuare vom rafina conștiința momentului prezent în cea de-a doua etapă a meditației – conștiința tăcută a momentului prezent.