Partea a doua

Conștiința tăcută a momentului prezent

Conștiința tăcută a momentului prezent îndreptată asupra respirației

Atenția susținută complet asupra respirației

„Tăcerea produce cu mult mai multă înțelepciune și claritate decât gândirea.”

În prima parte, am evidențiat scopul acestei meditații, care este tăcerea plăcută, liniștea și claritatea minții, care dă naștere celor mai profunde introspecții. Apoi am arătat tema centrală ce reprezintă firul roșu al meditației, și anume abandonarea poverilor mentale și materiale. În final, în prima parte, am descris în detaliu practica ce conduce la ceea ce eu numesc prima etapă a acestui tip de meditație, atinsă în momentul în care meditatorul poate rămâne, fără dificultăți, pentru perioade lungi și neîntrerupte în momentul prezent. Ți-am arătat cum „Realitatea momentului prezent este magnifică și extraordinară. Când ai ajuns aici ai făcut un mare pas. Ai reușit să abandonezi prima povară, care oprește meditația profundă.”. Dar odată ce ai realizat toate lucrurile acestea, ar trebui să mergi mai departe, să experimentezi stările și mai frumoase, și mai autentice ale liniștii mentale.

Este util aici să clarificăm diferența dintre conștiința tăcută a prezentului și conceptualizarea sa. Comparația cu urmărirea unui meci de tenis la TV poate fi de ajutor. Când urmărești un astfel de meci, poți observa că, de fapt, sunt două meciuri care au loc în același moment – este meciul pe care îl vezi pe ecran, și este meciul pe care îl auzi descris de comentator. Într-adevăr, dacă un australian joacă împotriva unui tenismen din Noua Zeelandă, atunci comentariul făcut de australian sau de neozeelandez diferă probabil foarte mult de ceea ce se întâmplă pe teren! Comentariul este de cele mai multe ori părtinitor. În acest exemplu, urmărirea ecranului fără niciun fel de comentariu reprezintă conștiința tăcută a momentului prezent, în timp ce atenția orientată înspre comentariu reprezintă conceptualizarea sa. Ar trebui să îți dai seama că ești mult mai apropiat de Adevăr când observi fără vreun comentariu, când experimentezi numai conștiința tăcută a momentului prezent.

Uneori avem impresia că prin acest comentariu interior cunoaștem lumea exterioară. De fapt, acest comentariu nu cunoaște lumea deloc! Acest comentariu este cel care țese iluziile ce ne provoacă suferință. Comentariul interior este cel care ne face să fim nervoși pe cei pe care i-am făcut dușmanii noștri și să avem atașamente periculoase față de cei pe care îi iubim. Comentariul interior este cauza tuturor problemelor vieții. Creează teamă și vinovăție. Anxietate și depresie. Construiește aceste iluzii la fel de categoric precum comentatorul TV poate manipula audiența pentru a crea furie sau lacrimi. Dacă ai pornit în căutarea Adevărului, ar trebui să prețuiești valoarea conștiinței tăcute, considerând-o, când meditezi, mai importantă decât orice alt gând.

Faptul că acordăm o așa mare importanță gândurilor noastre constituie obstacolul principal din calea conștiinței tăcute. Eliminarea cu grijă a acestei importanțe acordate gândirii și înțelegerea valorii și adevărului conștiinței tăcute reprezintă pasul care face posibilă această a doua etapă: conștiința tăcută a momentului prezent.

Una dintre metodele frumoase de a depăși comentariul interior este dezvoltarea unei atenții atât de rafinate îndreptată asupra momentului prezent, încât să poți urmări fiecare moment atât de atent încât să nu ai timp să comentezi ceea ce tocmai s-a întâmplat. Un gând este, de cele mai multe ori, o opinie despre ceea ce tocmai s-a întâmplat, de exemplu „A fost bine”, „A fost scârbos”, „Ce a fost asta?”. Toate aceste comentarii sunt despre experiența ce tocmai a trecut. Când observi, dacă faci un comentariu despre experiența care tocmai a trecut, atunci nu ești atent la experiența care tocmai a venit. Te ocupi de oaspeții vechi, neglijându-i pe cei noi, care tocmai au sosit!

Închipuie-ți mintea ca fiind gazda unei petreceri, întâmpinând oaspeții pe măsură ce intră pe ușă. Dacă un oaspete vine, îl primești și începi să discuți cu el despre una-alta, atunci nu îți faci datoria de a-l primi cum se cuvine pe următorul oaspete care îți trece pragul. Cum un oaspete îți trece pragul în fiecare moment, tot ceea ce poți face este să îl intampini pe unul, iar apoi imediat să mergi să îl intampini pe următorul. Nu îți poți permite să începi nici cea mai mică discuție cu vreun oaspete, din moment ce aceasta ar însemna să îl ratezi pe următorul. În meditație, toate experiențele ne trec pragul simțurilor în minte una câte una, succesiv. Dacă întâmpini o experiență cu luciditate, iar apoi începi o conversație cu oaspetele tău, atunci vei rata următoarea experiență ce vine imediat după aceasta.

Când ești pe deplin în momentul prezent, cu fiecare experiență, cu fiecare oaspete care intră în mintea ta, atunci pur și simplu nu dispui de spațiul necesar pentru comentariul interior. Nu poți să vorbești singur pentru că ești complet ocupat cu întâmpinarea lucidă a ceea ce tocmai a ajuns în mintea ta. Aceasta este conștiința momentului prezent rafinată până la nivelul la care devine conștiința tăcută a momentului prezent.

Descoperi, dezvoltând acel nivel de liniște interioară, că este ca și cum ai abandonat încă o povară mare. Este ca și cum ai fi cărat un rucsac mare și greu în spate pentru patruzeci sau cincizeci de ani încontinuu, iar în acest timp te-ai fi târșâit cu dificultate mulți, mulți kilometri. Acum ai avut curajul și ai găsit înțelepciunea să dai jos acel rucsac și să îl lași jos o vreme. În momentul acesta te simți atât de ușurat și atât de liber, pentru că nu mai ești încărcat cu acel rucsac al pălăvrăgelii interioare.

O altă metodă utilă de a dezvolta conștiința tăcută este să observi spațiul dintre gânduri, dintre perioadele de comentariu interior. Fii foarte atent, cu luciditate sporită, la momentul în care un gând se termină și un altul începe – Acolo! Aceea este conștiința tăcută! La început s-ar putea să fie doar momentană, dar pe măsură ce recunoști tăcerea trecătoare, te obișnuiești cu ea, și pe măsură ce te obișnuiești cu ea începe să dureze mai mult. Odată găsită tăcerea, începi să te bucuri de ea, și de aceea crește. Dar ține minte, tăcerea este timidă. Dacă te aude vorbind despre ea, dispare imediat!

Ar fi minunat dacă fiecare dintre noi ar reuși să abandoneze comentariul interior și să rămână în conștiința tăcută a momentului prezent suficient de mult încât să își dea seama cât de plăcută este. Tăcerea produce cu mult mai multă înțelepciune și claritate decât gândirea. Când îți dai seama cu cât mai plăcută și valoroasă este tăcerea interioară, atunci aceasta devine mai atrăgătoare și mai importantă pentru tine. Tăcerea Interioară devine înclinația minții. Mintea va căuta liniștea constant, până în punctul în care va gândi doar dacă e absolut necesar, dacă va exista vreun motiv pentru asta. Pentru că, în acest stadiu, ai realizat că majoritatea gândurilor nu au oricum niciun sens, că nu conduc la nimic, doar la multe dureri de cap, îți vei petrece mai mult timp în tăcerea interioară, cu bucurie și ușurință.

A doua etapă a acestui tip de meditație este, deci, „conștiința tăcută a momentului prezent”. S-ar putea să petreci majoritatea timpului lucrând asupra acestor două etape, deoarece dacă poți ajunge să le stăpânești, atunci ai progresat într-adevăr foarte mult cu meditația. În conștientizarea tăcută a lui „Chiar Acum” vei resimți multă pace, fericire și înțelepciune de durată.

Dacă vrei să mergi mai departe, atunci în loc să fii conștient tăcut de orice îți vine în minte, alegi să fii conștient de UN SINGUR LUCRU. Acel SINGUR LUCRU poate fi experiența respiratului, ideea de bunătate pașnică (Metta), un cerc colorat reprezentat în minte (Kasina) sau multe alte puncte asupra cărora se poate îndrepta conștiința, mai puțin obișnuite. Aici vom descrie conștiința tăcută a momentului prezent îndreptată asupra respirației, a treia etapă a meditației.

Alegerea de a-ți îndrepta atenția asupra unui singur lucru reprezintă abandonarea diversității și trecerea către opusul său, unificarea. Pe măsură ce mintea începe să se unifice, menținând atenția asupra unui singur lucru, resimțirea păcii, beatitudinii și puterii crește considerabil în intensitate. Descoperi acum că diversitatea conștiinței, având grijă de cele șase simțuri – ca și cum ai avea șase telefoane pe birou care sună în același timp – este o mare povară. Abandonarea acestei diversități – permițând doar unui telefon, o linie privată, să se afle pe biroul tău – este atât de eliberatoare încât generează exaltare. A înțelege că diversitatea este o povară este esențial pentru a putea stabili atenția pe respirație.

Dacă ai dezvoltat conștiința tăcută a momentului prezent cu atenție și pentru perioade lungi, atunci îți va fi foarte ușor să întorci aceasta conștiință asupra respirației și să urmărești respirația clipă de clipă, fără întrerupere. Aceasta pentru că cele două mari obstacole din calea meditației cu respirația au fost eliminate. Primul dintre aceste obstacole este tendința minții de a merge în trecut sau viitor, iar al doilea obstacol este comentariul interior. De aceea predau cele două etape preliminare ale conștiințeii momentului prezent și ale conștiințeii tăcute a momentului prezent ca o pregătire serioasă pentru meditația mai profundă asupra respirației.

De multe ori, meditatorii încep meditația cu respirației când mintea lor încă sare între trecut și viitor și conștiința este asaltată de comentariul interior. Fără nicio pregatire, meditația cu respirația li se pare foarte dificilă, chiar imposibilă, și renunță, din frustrare. Renunță pentru că nu au pornit de unde trebuie. Nu au făcut munca pregătitoare înainte de a stabili respirația ca o țintă a atenției. Totuși, dacă mintea a fost bine pregătită prin finalizarea acestor două etape preliminare, atunci vei constata, când îți îndrepți atenția asupra respirației, ca o poți menține cu ușurință. Dacă ți se pare dificil să menții atenția pe respirație, e un semn că te-ai grăbit în primele două etape. Întoarce-te la exercițiile preliminare! Răbdarea atentă este calea cea mai rapidă.

Când îți îndrepți atenția asupra respirației, te concentrezi asupra experienței respirației ce se întâmplă în momentul prezent. Experimentezi „ceea ce îți spune ce face respirația”, dacă inspiri, expiri sau ești între aceste etape. Unii profesori spun să urmărești respirația la vârful nasului, alții spun să o urmărești la nivelul abdomenului, iar alții spun să îți miști atenția aici sau acolo. Prin experiență, mi-am dat seama că nu contează unde urmărești respirația. De fapt, cel mai bine este să nu o localizezi nicăieri! Dacă localizezi respirația la vârful nasului, atunci meditația devine atenție îndreptată asupra nasului, nu asupra respirației, iar dacă o urmărești la nivelul abdomenului devine atenție îndreptată asupra abdomenului. Pur și simplu pune-ți în momentul acesta întrebarea: „Inspir sau expir?” Cum îți dai seama? Asta este! Experiența însăși care îți spune ce face respirația, aceasta este ținta atenției în meditația cu respirația. Nu te preocupa cu localizarea acestei experiențe și îndreaptă-ți atenția asupra experienței în sine.

O problemă întâlnită frecvent în această etapă este tendința de a controla respirația, ceea ce o va face inconfortabilă. Pentru a depăși această problemă, imaginează-ți ca ești un pasager într-o mașină și te uiți pe geam la respirația ta. Nu ești nici șoferul, nici un „pasager din spate care știe mai bine”, așa că nu mai da comenzi, relaxează-te și bucură-te de călătorie. Lasă respirația să respire în timp ce tu pur și simplu privești fără să intervii.

Când poți să îți urmărești respirația intrând și ieșind de, să spunem, 100 de ori, fără întrerupere, atunci ai atins ceea ce eu numesc a treia etapă a acestei meditații, „atenția susținută asupra respirației”. Din nou, aceasta este o etapă și mai liniștită, și mai plăcută decât cea anterioară. Pentru a merge mai departe, acum urmărești atenția susținută complet asupra respirației.

Această a patra etapă, sau „atenția susținută complet asupra respirației”, se petrece când atenția se extinde pentru a acoperi fiecare moment al respirației. Recunoști inspirația imediat cum apare prima senzație de inspirație. Apoi observi cum aceste senzații se dezvoltă treptat pe tot cursul inspirației, fără să-ți scape nici măcar un moment al inspirației. Când acea inspirație se sfârșește, ești conștient de acel moment, vezi în mintea ta ultima mișcare a inspirației. Apoi observi următorul moment ca fiind pauza dintre respirații, iar după vezi multe alte pauze până ce începe expirația. Observi primul moment al expirației și fiecare senzație ce urmează pe măsură ce expirația se desfășoară, până ce expirația dispare când funcția sa a fost îndeplinită. Toate acestea au loc în liniște și doar în momentul prezent.

Ești conștient de fiecare parte a fiecărei expirații și inspirații, timp de multe sute de respirații, una după alta. De aceea etapa se numește „atenție susținută COMPLET asupra respirației”. Nu poți atinge această etapă prin forță, prin apucare sau agățare. Acest grad de nemișcare poate fi atins doar abandonând toate lucrurile din întregul univers, cu excepția acestei experiențe prezente a respirației ce se întâmplă acum în tăcere. Nu tu atingi această etapă; mintea o atinge. Mintea face munca efectivă. Mintea recunoaște această etapă drept statornicie pașnică și plăcută, unde sunteți doar tu și respirația. În acest moment „întreprinzătorul”, partea cea mai mare a egoului, începe să dispară.

Începând cu această etapă a meditației, vei observa că progresul se petrece fără efort. Trebuie doar să nu intervii, să renunți la control și să privesti cum totul se petrece de la sine. Mintea va tinde în mod automat, dacă îi permiți, spre această simplă, pașnică și minunată unificarea ființei cu un singur lucru, spre a fi cu respirația în fiecare moment. Aceasta este unificarea minții, unificarea în moment, unificarea în nemișcare.

A patra etapă este ceea ce numesc „trambulina” meditației, deoarece din acest punct cineva poate să se scufunde în stările de beatitudine. Când doar menții această unificare a conștiinței, fără a interfera, respirația începe să dispară. Respirația pare să se estompeze pe măsură ce mintea se concentrează, în schimb, pe ceea ce este în centrul experienței respirației, și anume pace impresionantă, libertate și beatitudine.

Pentru această etapă folosesc termenul de „respirația frumoasă”. Aici mintea recunoaște că această respirație pașnică este extraordinar de frumoasă. Ești conștient de această respirație frumoasă în mod continuu, clipă de clipă, fără nicio întrerupere în lanțul experiențelor. Ești conștient doar de respirația frumoasă, fără efort, și pentru o perioadă îndelungă.

Acum permiți respirației să dispară și tot ce rămâne este „frumosul”. Frumusețea necorporală devine singurul obiect al minții. Mintea este acum propriul său obiect de meditație. Acum nu mai ești deloc conștient de respirație, corp, gânduri, sunet sau lumea de afară. Nu ești conștient decât de frumusețe, pace, beatitudine, lumină sau oricum va alege ulterior percepția ta să o interpreteze. Experimentezi numai frumusețe, fără ca nimic să fie frumos, în mod continuu, fără efort. Ai abandonat de mult comentariul interior, ai abandonat descrierile și evaluările. În momentul de față, mintea este atât de liniștită încât nu pot să spui nimic.

Pur și simplu experimentezi prima înflorire a beatitudinii în minte. Această beatitudine se va dezvolta, crește, va deveni foarte fermă și puternică. Astfel intri în stările de meditație numite Jhana. Dar aceste lucruri le vom studia în Partea 3 a acestei broșuri.