Partea a treia

Atenția susținută complet asupra respirației frumoase

Experiența nimittei frumoase

Prima Jhana

„Nu face absolut nimic și vei vedea cât de lină, frumoasă și atemporală poate părea respirația.”

Părțile 1 și 2 descriu primele patru etape (așa cum sunt numite aici) ale meditației. Acestea sunt:

• Atenția susținută asupra momentului prezent
• Conștiința tăcută a momentului prezent
• Conștiința tăcută a momentului prezent îndreptată asupra respirației
• Atenția susținută complet asupra respirației

Fiecare etapă trebuie să fie bine dezvoltată înainte de a trece la următoarea. Când te grăbești prin aceste „etape ale renunțării”, etapele ulterioare vor deveni inaccesibile. E ca și cum ai încerca să construiești o clădire înaltă fără o fundație solidă. Primul etaj este construit rapid, și probabil la fel al doilea și al treilea. Însă când e adăugat al patrulea etaj, toată construcția începe să se clatine un pic. Apoi când încerci să adaugi al cincilea etaj totul se prăbușește. Așadar petrece cât mai mult timp cu aceste prime patru etape, consolidându-le pe toate, înainte de a avansa la etapa a cincea. Ar trebui să poți menține a patra etapă, „atenția susținută complet asupra respirației”, conștient de fiecare moment al respirației, fără nicio scăpare, undeva între două și trei sute de respirații succesive fără dificultate. Nu spun să numărați respirațiile în această etapă, dar încerc să ofer un reper privind intervalul de timp în care cineva trebuie să poată sta în etapa a patra înainte de a avansa. În meditație, răbdarea este calea cea mai rapidă!

A cincea etapă este atenția susținută complet asupra respirației frumoase. De multe ori această etapă se atinge în mod natural, fără niciun efort din etapa anterioară. Pe măsură ce atenția completă zăbovește cu ușurință și continuitate asupra experienței respirației, fără ca nimic să întrerupă fluxul echilibrat al conștiinței, respirația se calmează. Se transformă dintr-o respirație aspră, obișnuită, într-una „frumoasă”: foarte lină și calmă. Mintea recunoaște respirația frumoasă și se bucură de ea. Experimentează o aprofundare a satisfacției. Este pur și simplu fericită să fie aici și să urmărească această respirație frumoasă. Mintea nu are nevoie să fie forțată. Rămâne natural alături de respirația frumoasă. „Tu” nu faci nimic. Dacă încerci să faci ceva în această etapă, deranjezi întregul proces, frumusețea se pierde și, ca și cum ai ateriza pe capul unui șarpe în jocul șerpilor și al scărilor, ești trimis înapoi multe poziții. Din această etapă în continuare „întreprinzătorul” trebuie să dispară și rămâne doar „cunoscătorul” care observă pasiv.

Un truc ce poate fi util în această etapă este să întrerupi liniștea interioară doar o dată și cu blândețe să gândești „calm”. Atât. În această etapă a meditației, mintea este de obicei atât de sensibilă încât un mic ghiont ca acesta o face să urmeze ascultătoare instrucțiunea. Respirația se calmează și permite respirației frumoase să apară.

Când observi pasiv doar respirația frumoasă în momentul prezent, ar trebui să permiți percepției inspirației, expirației, începutului, mijlocului sau sfârșitului respirației să dispară. Tot ce cunoști este experiența respirației frumoase așa cum se întâmplă în momentul prezent. Mintea nu este preocupată cu faza respirației care are loc, nici în ce parte a corpului se întâmplă. Aici simplificăm obiectul meditației, experiența respirației în momentul de față, eliminând toate detaliile inutile, trecând de dualitatea inspirației și expirației și fiind conștienți doar de respirația frumoasă, mătăsoasă și continuă, ce nu se schimbă aproape deloc.

Fără să faci absolut nimic, observă cât de netedă, frumoasă și eternă poate părea respirația. Vezi cât de calmă îi poți permite să fie. Acordă-ți timp pentru a savura dulceața respirației frumoase, din ce în ce mai calmă, din ce în ce mai plăcută.

Respirația va dispărea nu când vrei „tu”, ci în momentul în care va fi suficient calm și va rămâne doar „frumosul”. Un exemplu din literatura engleză ar putea fi de ajutor. În romanul „Alice în țara minunilor” al lui Lewis Carroll, Alice și Regina Roșie au avut o viziune cu pisica Cheshire zâmbitoare ce apărea pe cer. Pe măsură ce priveau, întâi coada pisicii a dispărut, apoi lăbuțele urmate de restul picioarelor. În curând, trunchiul pisicii Cheshire a dispărut complet, lăsând în urmă numai capul pisicii încă zâmbind. Apoi capul a început să dispară, de la urechi și mustăți spre centru, iar în curand capul pisicii zâmbitoare a dispărut complet – mai puțin zâmbetul care încă era pe cer! Era un zâmbet ce nu avea buze care să zâmbească, dar era oricum vizibil. Aceasta este o analogie exactă a procesului renunțării ce se petrece în această etapă a meditației. Pisica zâmbitoare semnifică respirația frumoasă. Pisica ce dispare reprezintă respirația ce dispare, iar zâmbetul fără buze încă vizibil pe cer reprezintă obiectul pur mental al „frumosului” clar vizibil în minte.

Acest obiect pur mental poartă numele de nimitta. „Nimitta” înseamnă „semn”, aici un semn mental. Este un obiect real în lumea mentală (citta) și, când apare pentru prima dată, este foarte ciudat. Este o experiență complet nouă, pe care nu ai mai avut-o niciodată. Totuși, activitatea mentală numită „percepție” caută prin banca de memorie cu experiențele trăite după ceva care să semene cât de cât pentru a putea oferi minții o descriere a celor întâmplate. Pentru majoritatea meditatorilor, această „frumusețe necorporală”, această bucurie mentală este percepută ca o lumina superbă. Nu este o lumină. Ochii sunt închiși și conștiința vederii a fost demult abandonată. Este conștiința minții eliberate pentru prima oară din lumea celor cinci simțuri. Este asemeni lunii pline, reprezentând aici mintea strălucitoare, care iese din spatele norilor ce reprezintă universul celor cinci simțuri. Este manifestarea minții, nu este o lumină, dar pentru majoritatea apare și este percepută ca o lumină, deoarece percepția poate oferi doar această descriere imperfectă.

Pentru alți mediatori, percepția alege să descrie prima apariție a minții folosind senzații fizice, cum ar fi liniște intensă sau extaz. Din nou, conștiința corpului (cea care experimentează plăcerea și durerea, căldura și frigul ș.a.m.d) a încetat demult și aceasta nu este o senzație fizică. Este pur și simplu „percepută” ca fiind asemănătoare cu plăcerea. Unii văd o lumină albă, alții o stea aurie, alții o perlă albastră… E important de știut că ei toți descriu același fenomen. Toți experimentează același obiect pur mental, iar aceste detalii diferite sunt adăugate de percepțiile fiecăruia.

Poți recunoaște o nimitta după următoarele 6 atribute:

• Apare numai după a cincea etapă a meditației, după ce meditatorul a fost cu respirația frumoasă un timp îndelungat;
• Apare când respirația dispare;
• Apare doar când cele cinci simțuri externe – văz, auz, miros, gust și tactil – dispar complet;
• Se manifestă numai în mintea tăcută, când gândurile descriptive (comentariul interior) au dispărut în totalitate;
• Este ciudată, dar deosebit de atrăgătoare; și
• Este un obiect surprinzător de simplu.

Menționez aceste atribute ca să poți face diferența între obiectele nimitta reale și cele imaginare. A șasea etapă este se numește, astfel, experiența nimittei frumoase. Este atinsă când s-au abandonat corpul, gândul și cele cinci simțuri (inclusiv conștiința respirației) pe deplin încât rămâne doar nimitta frumoasă.

Uneori, când apare nimitta, poate părea inițial neinteresantă. În acest caz, ar trebui imediat să te întorci la etapa anterioară a meditației, conștiința tăcută și continuă a respirației frumoase. Ai trecut la nimitta prea repede. Uneori nimitta este strălucitoare, dar instabilă, se aprinde și stinge eca un far de port, după care dispare. Și aceasta înseamnă ca ai abandonat respirația frumoasă prea devreme. Trebuie să fii capabil să îți menții cu ușurință atenția asupra respirației frumoase pentru perioade lungi, înainte să poți menține atenția limpede asupra mult mai subtilei nimitta. Așadar, antrenează-ți mintea cu respirația frumoasă. Antreneaz-o cu răbdare și sârguință apoi, când va sosi timpul să treci la nimitta, aceasta va fi strălucitoare, stabilă și ușor de susținut. Motivul principal pentru care nimitta poate părea neinteresantă este deoarece împăcarea cu sine este prea superficială. Încă îți mai dorești ceva. De obicei, îți dorești nimitta strălucitoare sau îți dorești Jhana. Reține – și asta este important – Jhanele sunt stări de renunțare, stări de împăcare cu sine deosebit de profunde. Așadar, renunță la mintea flămândă, dezvoltă împăcarea cu sine folosind respirația frumoasă, iar nimitta și Jhana vor avea loc de la sine.

Altfel spus, motivul pentru care nimitta este instabilă este interferența continuă a „întreprinzătorului”. „Întreprinzătorul” este entitatea care controlează, pasagerul din spate care știe mai bine, care se implică mereu în lucruri ce nu-l privesc și strică totul. Această meditație este un proces natural de a te odihni și necesită ca „tu” să te dai la o parte complet. Meditația adâncă are loc doar atunci când renunți cu adevărat, adică RENUNȚI până în punctul în care procesul devine inaccesibil „întreprinzătorului”.

O metodă inteligentă de a atinge o stare de renunțare atât de profundă este să acorzi încredere nimittei. Întrerupe liniștea doar preț de o clipă, cu multă blândețe, șoptindu-i ca și cum ar fi în interiorul minții tale că ai încredere deplină în nimitta, astfel încât „întreprinzătorul” să poată renunța de tot la control și să dispară. Mintea, reprezentată aici de nimitta din fața ta, va prelua apoi procesul în timp ce tu te uiți la tot ce se întâmplă.

Nu este nevoie să faci nimic acum pentru că frumusețea intensă a nimittei este mai mult decât capabilă să-ți capteze atenția fără ajutor. Fii atent acum să nu începi să analizezi. Întrebări cum ar fi „Ce este asta?”, „Este Jhana?”, „Ce ar trebui să fac în continuare?” ș.a.m.d. sunt toate opera „întreprinzătorului” care încearcă să se implice din nou. Acest lucru deranjează procesul. Poți să analizezi totul odată ce călătoria s-a sfârșit. Un om de știință capabil trage concluziile de pe urma unui experiment doar la final, când are toate datele. Așa că nu analiza și nu încerca acum să înțelegi ce se întâmplă. Nu este nevoie să fii atent la marginea nimittei: „Este rotundă sau ovală?”, „Marginea este clară sau difuză?”. Toate acestea sunt inutile și conduc la și mai multă diversitate, mai multă dualitate a lui „înăuntru” și „afară” și mai multă interferență.

Lăsa mintea să se ducă în direcția în care dorește, de obicei centrul nimittei. Centrul este locul unde se află partea cea mai frumoasă, unde lumina este cea mai strălucitoare și pură. Renunță la tot și bucură-te pur și simplu de experiență pe măsură ce atenția este atrasă în centru și este absorbită în acesta, sau pe măsură ce lumina se revarsă în jurul tău învăluindu-te complet. Aceasta este, de fapt, una și aceeași experiență văzută din perspective diferite. Lăsa mintea să se confunde cu exaltarea. Lasă a șaptea etapă a acestei căi de meditație, prima Jhana, să aibă loc.

Există două obstacole frecvente la intrarea în Jhana: euforia și frica. Euforia înseamna să devii agitat. Dacă, în acest punct, mintea gândește, „Uau, asta este!” atunci Jhana probabil că nu va avea loc. Acest „Uau” trebuie să fie cedat în favoarea pasivității absolute. Poți să amâni toate „Uau”-urile până ce vei ieși din Jhana, când este momentul lor. Obstacolul cel mai probabil este însă frica. Frica se naște când îți dai seama de imensa putere și exaltare a Jhanei sau, altfel spus, când înțelegi că pentru a intra complet în Jhana, ceva trebuie lăsat în urmă – Tu! „Întreprinzătorul” este tăcut înainte de intratul în Jhana dar este încă acolo. În Jhana, dispare complet. „Cunoscătorul” este încă activ, ești pe deplin conștient, însă toate modalitățile de control sunt inaccesibile. Nu poți nici măcar să formulezi un singur gând, ești cu atât mai puțin capabil să iei o decizie. Voința este blocată, iar acest lucru poate speria un începător. Niciodată până în acest moment nu ai mai fost atât de treaz, însă atât de lipsit de control. Frica izvorăște din teama de a renunța la ceva atât de personal precum voința de a acționa.

Această frică poate fi depășită prin încrederea în Învățătura lui Buddha, alături de exaltarea ademenitoare ce te așteaptă pe parcurs și care poate fi văzută ca o recompensă. Buddha a spus de multe ori despre această exaltare a Jhanei că „nu ar trebui să ne temem de ea, ci să o urmărim, dezvoltăm și practicăm des” (Latukikopama Sutta, Majjhima Nikaya). Deci înainte ca frica să apară, ai încredere în acea exaltare și păstrează-ți credința în Învățăturile lui Buddha și în exemplul Discipolilor Nobili. Ai încredere în Dhamma și lasă-te învăluit de Jhana, pentru o experiență fără efort, incorporală și fără ego, cea mai profundă experiență a vieții tale. Ai curajul să renunți complet la control pentru o vreme și să experimentezi toate acestea.

Dacă este o Jhana va dura mult timp. Nu merită să fie numită Jhana dacă durează doar câteva minute. De obicei, Jhanele superioare durează multe ore. Odată intrat în Jhana, nu mai ai nicio alegere. Vei ieși din Jhana doar când mintea va fi pregătită să iasă, când „combustibilul” abandonării care s-a adunat va fi consumat complet. Acestea sunt stări de conștiință atât de nemișcate și satisfăcătoare încât este în natura lor să dureze mult timp. O altă caracteristică a Jhanei este că are loc numai după ce nimitta este deslușită cum a fost descris mai sus. Mai mult, ar trebui să știi că în orice stare de Jhana este imposibil să experimentezi corpul (de exemplu: durere fizică), să auzi un sunet din exterior sau să produci orice gând, nici măcar gânduri „bune”. Există doar o unicitate limpede a percepției, o experiență de exaltare non-dualistă ce continuă neschimbată mult timp. Nu este o transă, ci o stare de conștiință intensificată. Am spus acestea ca să poți decide de unul singur dacă ce crezi că e Jhana este real sau imaginar.

Sunt mult mai multe de spus despre meditație, dar aceasta este doar metodă de bază ce a fost expusă folosind cele șapte etape culminând cu Prima Jhana. Mult mai multe se pot spune despre cele „Cinci piedici” și cum poți să le depășești, despre înțelesul lucidității și cum este folosită, despre cele Patru Satipatthana și cele Patru Drumuri spre Succes (Iddhipada) și cele Cinci Facultăți de Control (Indriya) și, desigur, despre Jhanele superioare. Toate acestea privesc practica meditației, dar le vom discuta cu o altă ocazie.

Pentru cei ce au fost îndrumați greșit să interpreteze toate acestea ca „doar practica Samatha” fără a ține seama de Introspecție (Vipassana), vă rog să observați că nu este vorba nici de Vipassana, nici de Samatha. Este numită „Bhavana”, metoda predată de Buddha și repetată în Tradiția Pădurii din Nordul-Estul Thailandei din care făcea parte și învățătorul meu, Ven. Ajahn Chah. Ajahn Chah spunea adesea că Samatha și Vipassana nu pot fi separate, nici nu poate fi dezvoltată această pereche separat de Perspectivă Dreaptă, Hotărâre Dreaptă, Trai Drept ș.a.m.d.

Într-adevăr, pentru a progresa în cele șapte etape prezentate anterior, meditatorul are nevoie de o înțelegere și acceptare a Învățăturilor lui Buddha, iar preceptele sale trebuie să fie pure. Introspecția este necesară pentru a atinge fiecare din aceste etape, și anume introspecția privind semnificația renunțării. Pe măsură ce se dezvoltă aceste etape, cea mai profundă va fi Introspecția și, dacă ajungi până la Jhana, atunci îți va schimba pe deplin înțelegerea. Ca să spun așa, Introspecția dansează în jurul Jhanei, iar Jhana dansează în jurul Introspecției. Aceasta este calea către Nibbana; Buddha a spus: „pentru o persoană ce se bucură de Jhana, sunt de așteptat patru rezultate: Intrarea în flux, Se întoarce o dată, Nu se întoarce niciodată sau Arahant” (Pāsādika Sutta, Digha Nikaya)