Perechile

1
Toate stările care iau ființă
sunt determinate
de inimă.
Inima e cea care îndrumă pe cale.
Exact cum roata carului
urmează amprenta copitei animalului care-l trage,
așa suferința va urma
cu siguranță
când vorbim sau acționăm impulsiv
dintr-o inimă impură.

2
Toate stările care iau ființă
sunt determinate
de inimă.
Inima e cea care îndrumă pe cale.
La fel de sigur cum umbra noastră
nu ne părăsește niciodată,
așa bunăstarea va urma
când vorbim sau acționăm
cu o inimă pură.

3
Când ne ținem strâns
de asemenea gânduri precum
„M-au abuzat,
m-au maltratat,
m-au brutalizat,
m-au jefuit”
păstrăm ura vie.

4
Dacă ne eliberăm complet
de gânduri precum
„M-au abuzat,
m-au maltratat,
m-au brutalizat,
m-au jefuit”,
ura e cucerită.

5
Niciodată ura nu e prin ură cucerită,
ci doar prin disponibilitatea de a iubi.
Aceasta e lege eternă.

6
Cei ce sunt litigioși
au uitat
că murim cu toții. Pentru cei înțelepți,
ce reflectă asupra acestui fapt,
nu există cârcoteli.

7
La fel cum rafala unei furtuni
poate dezrădăcina
un copac firav,
așa cel care se ține
fără băgare de seamă de plăcere,
cel care se răsfață cu mâncare
și e nepăsător
poate fi dezrădăcinat de Mara.

8
La fel cum rafala unei furtuni
nu poate urni un munte de piatră,
așa cel care contemplă
realitatea corpului,
care dezvoltă credință și energie,
e nemișcat de Mara.

9
Purtarea robei unuia care a renunțat,
în sine, nu-l face pe ins pur.
Acei care o poartă,
dar le lipsește încă sârguința,
sunt lipsiți de băgare de seamă.

10
Fiind posedat de autocontrol,
onest și sârguincios în conduită,
un ins e astfel demn
de roba unuia care a renunțat.

11
Încurcând falsul cu realul,
și realul cu falsul,
insul suferă de o viață
a falsității.

12
Dar văzând
falsul ca fals
și realul ca real,
insul trăiește
în perfectul real.

13
Asemeni ploii infiltrându-se
printr-un acoperiș prost împăiat,
pasiunile nesupuse se preling
într-o inimă neîmblânzită.

14
Cum ploaia nu poate penetra
un acoperiș bine împăiat,
așa pasiunile nu pot intra
într-o inimă bine instruită.

15
Când vedem clar
propria noastră lipsă de virtute
suntem umpluți cu mâhnire;
de acum și înainte ne mâhnim.

16
Când apreciem complet beneficiul
propriilor noastre fapte pure,
suntem plini de bucurie;
de acum și înainte
are loc o celebrare a bucuriei.

17
De acum și înainte
cei care înfăptuiesc rău
își creează propria suferință.
Preocuparea mentală
cu gândul „Am făcut rău”
le posedă mintea
și cad în haos.

18
De acum și înainte
cei care își trăiesc viața bine
își duc veacul în fericire.
Ei sunt plini
de o apreciere naturală a virtuții
și trăiesc cu încântare.

19
Cu toate că insul poate cunoaște
multe despre Dhamma,
dacă insul nu trăiește propice –
asemeni unui văcar
ce râvnește vitele altuia –
insul nu va afla
niciunul din beneficiile
de a umbla Calea.

20
Cunoscând doar puțin
despre Dhamma,
dar conformându-se cu toată inima,
transformând pasiunile
lăcomiei, urii și decepției
eliberând toate atașamentele
de acum și de apoi,
insul cu siguranță va afla singur
beneficiile de a umbla Calea.