Ființa măreață

383
Îndepărtați cu sârguință
șiroiul râvnei
și abandonați năzuințele senzuale;
cunoscând limitările intrinseci
ale tuturor lucrurilor formate,
înțelegeți ceea ce este de necreat.

384
Toate lanțurile limitării cad la pământ
pentru cei ce văd cu limpezime
dincolo de cele două dhamma.

385
Spun că o ființă este măreață
atunci când nu stă nici pe țărmul acesta,
pe țărmul celălalt,
nici pe vreun alt țărm.
O asemenea ființă este liberă de toate legăturile.

386
Spun că o ființă este măreață
atunci când sălășluiește izolată și în tihnă,
știindu-și inima eliberată de toate impuritățile,
cu sarcina încheiată,
purificată de toate tendințele compulsive
și trează.

387
Soarele strălucește ziua,
luna strălucește noaptea.
Însă atât toată ziua, cât și toată noaptea
Buddha strălucește
cu o splendoare glorioasă.

388
Odată cu transformarea răului,
insul se numește ființă măreață.
Atunci când trăiește pașnic,
insul se numește contemplator.
Odată cu renunțarea la prihănire,
insul se numește cel ce renunță.

389
Neluarea revanșei
este specifică ființelor mărețe.
Nu se lasă cuprinse de furie.
Dacă sunt atacate,
nu le stă în fire să contraatace.

390
Suferința încetează
în măsura în care vă eliberați de intenția de a face rău.
Nu există măreție autentică
acolo unde nu există reținerea furiei.

391
Insul care se abține de la a face rău
cu trupul, vorba sau mintea
se poate numi ființă vrednică.

392
Devotamentul și respectul
trebuie oferite celor care ne-au arătat Calea.

393
Insul nu trebuie considerat a fi
demn de respect
pentru că s-a născut sau pentru formarea sa
sau orice alt semn exterior;
puritatea și înțelegerea adevărului
stabilesc valoarea unui ins.

394
Podoabele voastre exterioare
și preocupările pseudospirituale
sunt irelevante dacă pe dinăuntru
rămâneți neglijenți.

395
A nu se preocupa de aspectul exterior,
însă a se dedica cultivării intense și neobosite –
aceasta înseamnă măreția.

396
Niciun ins nu este nobil
numai datorită a ceea ce moștenește.
Nobilitatea provine din curățarea sinelui
de toate impuritățile și atașamentele.

397
Pe cel care a tăiat toate funiile
și a descoperit curajul,
cel care este mai presus de atașamente și pângărire,
pe acela îl recunosc drept ființă măreață.

398
Pe cel ce desface legăturile urii,
dezleagă frânghiile râvnei,
descuie lacătele perspectivei greșite,
deschide ușile ignoranței și vede adevărul,
pe acela îl recunosc drept ființă măreață.

399
Puterea răbdării
este tăria ființelor nobile;
acestea pot fi încătușate,
pot îndura abuz verbal și bătăi
fără ranchiună.

400
Pe cei eliberați de furie,
disciplinați cu simplitate, virtuoși,
instruiți corect
și mai presus de renaștere,
pe aceia îi numesc ființe mărețe.

401
Așa cum apa alunecă de pe o frunză de lotus,
plăcerile senzuale
nu se prind de o ființă măreață.

402
Pe cei care cunosc libertatea
de a fi lăsat deoparte
povara atașamentului față de corp-minte,
pe aceia îi numesc ființe mărețe.

403
Pe cei ce posedă o înțelepciune profundă,
care văd ce anume este în conformitate cu Calea și ce nu este,
pe cei care au făcut tot ce le stă în putință,
pe aceia îi numesc ființe mărețe.

404
Cei eliberați de atașamentul
fie față de laici, fie față de alții care au renunțat,
și astfel hoinăresc fără dorințe
sau fără grijă față de siguranța de orice fel
sunt ființe mărețe.

405
Cei care au renunțat
la a folosi forța în relațiile cu alte ființe,
fie slabe, fie puternice,
care nici nu omoară,
nici nu provoacă omorârea,
aceia se pot numi ființe mărețe.

406
Cei ce rămân prietenoși printre cei ostili,
pașnici printre cei agresivi
și care nu se atașează de lucrurile
de care alții depind
sunt ființe mărețe.

407
Pentru o ființă măreață,
voluptatea și rea-voința,
aroganța și îngâmfarea cad
așa cum chiar și cea mai mică sămânță
ar cădea de pe vârful unui ac.

408
Pe cei ce spun adevărul
și încurajează cu blândețe,
fără a se întrece cu cineva,
pe aceia îi numesc ființe mărețe.

409
Acțiunile unei ființe mărețe sunt pure.
Ființele mărețe nu își însușesc niciodată conștient
ceea ce aparține altuia.

410
Inima unei ființe mărețe este liberă.
Ființele mărețe nu mai tânjesc
după lucrurile din această lume
sau din orice altă lume.

411
Inima unei ființe mărețe este liberă.
Cu o înțelegere precisă,
dincolo de îndoială,
ființele mărețe și-au înfipt bine picioarele
în tărâmul liberării.

412
Oricine a depășit
toate legăturile cu binele și răul,
este purificat și eliberat de supărare
trebuie numit o ființă măreață.

413
Ființele eliberate de năzuință
și care, asemenea lunii pe un cer fără de nori,
sunt pure, calme și senine:
pe acele ființe le numesc mărețe.

414
Există ființe
care parcurg drumul greu
de-a lungul mlaștinii periculoase
a pasiunilor pângăritoare,
traversează oceanul decepției
prin întunericul ignoranței
și trec dincolo.
Sunt întărite de contemplare înțeleaptă,
sigure fără de îndoieli, eliberate;
aceste ființe sunt cu adevărat mărețe.

415
O ființă măreață
este aceea care, abținându-se de la dorințele
plăcerii senzuale,
trăiește o viață fără de adăpost
și se eliberează
atât de dorința senzuală,
cât și de devenirea perpetuă.

416
O ființă măreață
este aceea care, abținându-se de la orice urmă de râvnă,
trăiește în pribegie
și se eliberează
atât de râvnă,
cât și de devenirea perpetuă.

417
O ființă măreață
este aceea care poate vedea dincolo de toate
delectările evidente,
precum și de plăcerile subtile
pentru a se elibera de atașament.

418
Pe insul care a încetat să urmărească
plăcerile și neplăcerile,
liniștit,
de neclintit de condițiile lumești –
pe acela îl numesc ființă măreață.

419
Spun că oricine înțelege pe deplin
trecerea și reapariția ființelor,
oricine rămâne conștient,
neatașat, treaz,
conștient de acțiunea corectă,
acela este o ființă măreață.

420
Starea de după moarte a ființelor mărețe
este de nedeslușit;
nu rămâne nicio urmă de pasiune.
Acestea sunt pure.

421
Oricine trăiește eliberat
de obiceiurile agățării
de trecut, prezent sau viitor
fără atașamente față de nimic
este o ființă măreață.

422
O ființă măreață este la fel de netemătoare precum un taur,
nobilă, puternică, înțeleaptă, sârguincioasă;
vede dincolo de decepții
și este curată, atentă și trează.

423
A înțelege toate dimensiunile
existențelor trecute,
a vedea cu acuratețe toate tărâmurile,
a ajunge la finalul renașterilor,
a ști cu introspecție
ceea ce trebuie știut,
a elibera inima de ignoranță –
aceasta înseamnă cu adevărat a fi fost făcut măreț.